Putin le-a ordonat militarilor mobilizaţi în exerciţii să se întoarcă în unităţi. ULTIMATUMUL dat forţelor ucrainene, infirmat
Articol de DSRNetworkAdmin, 4 martie 2014, 10:22
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, relatează Russia Today.
Putin a ordonat întoarcerea lor după un raport al Ministerului Apărării care afirmă că exerciţiile s-au desfăşurat cu succes, a declarat Peskov.
Exerciţiile militare surpriză din centrul şi vestul Rusiei au fost lansate miercuri. Acestea au implicat 150.000 de millitari, 90 de avioane, 880 de blindate, 80 de nave de război şi alte echipamente grele.
Putin, care a vizitat luni baza militari Kirillovsk din regiunea Leningrad, în nord-vestul Rusiei, a asistat la ultima fază a exerciţiilor.
Manevrele, decise pe fondul crizei politice din Ucraina, au fost considerate drept un semn al unei posibile incursiuni militare masive de căre unii observatori din Occident.
Statele Unite au "suspendat toate legăturile militare" dintre Washington şi Moscova în urma intervenţiei ruse în Crimeea, a anunţat luni Pentagonul, citat de AFP.
Rusia a încălcat dreptul internaţional prin operaţiunile din Crimeea, afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, apreciind că Moscova este "de partea rea a istoriei" în criza din Ucraina, relatează AFP.
"Există un consens la nivel internaţional asupra faptului că Rusia a încălcat reglementările internaţionale", a declarat Obama, conform AFP.
"Rusia este de partea rea a istoriei în criza din Ucraina", a subliniat liderul de la Casa Albă.
"Măsurile luate de Rusia reprezintă încălcări ale suveranităţii ucrainene şi ale dreptului internaţional. Dacă Moscova continuă pe traiectoria actuală, examinăm măsuri economice şi diplomatice care ar izola Rusia", a aavertizat Obama.
În paralel, Departamentul de Stat a comunicat că Statele Unite analizează o gamă largă de sancţiuni care ar putea fi impuse Rusiei după operaţiunile militare în Ucraina.
Statele Unite apreciază că presupusul ultimatum emis de armata rusă trupelor ucrainene ar fi "o escaladare periculoasă" a crizei, dar Rusia a negat că ar exista vreun ultimatum, relatează AFP.
"Dacă informaţiile privind ultimatumul sunt reale, ar fi o escaladare periculoasă a situaţiei", a declarat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.
Flota rusă de la Marea Neagră, staţionată în Crimeea, nu a emis niciun ultimatum militarilor ucraineni, afirmă un purtător de cuvânt al instituţiei, negând informaţiile în acest sens apărute în presă, relatează CNN. "Informaţiile despre presupusul ultimatum sunt o mizerie", a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului Flotei ruse din Sevastopol.
Surse militare citate de Interfax-Ukraine şi de BBC afirmau că Flota rusă la Marea Neagră a dat ultimatum forţelor ucrainene din Crimeea să se predea până marţi la ora 5.00 (5.00, ora României), în caz contrar ameninţând cu atacuri.
Potrivit presei, toate bazele militare ucrainene din regiunea prorusă Crimeea sunt înconjurate de militari ruşi.