Primul episod din al patrulea sezon al serialului „Game of Thrones”, difuzat în scopuri caritabile
Articol de DSRNetworkAdmin, 6 martie 2014, 09:32
Primul episod din al patrulea sezon al serialului „Game of Thrones” va fi difuzat în scopuri caritabile la Barclays Center din New York, pe 20 martie.
Fanii acestui serial fantasy vor avea posibilitatea de a urmări acest prim episod cu mai mult de două săptămâni înainte de premiera oficială în Statele Unite, pe postul HBO, pe 6 aprilie, informeazăcontactmusic.com.
Directorii postului HBO au decis să scoată la vânzare 7.000 de bilete pentru premiera de la Barclays Center, iar toate încasările vor fi donate unor organizaţii de caritate.
Evenimentul va include şi o expoziţie cu diverse costume şi obiecte de recuzită folosite în timpul filmărilor de la "Urzeala tronurilor", inclusiv celebrul Tron de fier.
Inspirat din seria de romane "Cântec de gheaţă şi foc/ A Song of Ice and Fire", de George R. R. Martin, serialul original HBO "Urzeala tronurilor" are o acţiune centrată vag în secolul al XV-lea, într-un regat fictiv numit Westeros. Magicul, epicul şi fantasticul vin în completarea acţiunii din "Urzeala tronurilor".
Serialul "Game Of Thrones" a fost recompensat cu numeroase premii internaţionale, inclusiv un Glob de Aur şi un premiu Emmy, câştigate de Peter Dinklage la categoria cel mai bun actor în rol secundar.
Seria "Cântec de gheaţă şi foc" ("A Song of Ice and Fire") este o fantezie epică scrisă de romancierul şi scenaristul american George R. R. Martin.
Acesta a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996.
Planificată iniţial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate şi încă două aflate în stadiul de proiect.
Romanele din această serie au fost traduse în peste 20 de limbi şi s-au vândut în peste 15 milioane de copii pe plan mondial.