Angajaţii Bibliotecii Naţionale, în grevă japoneză. Acestia contestă preluarea unor spaţii de către Ministerul Culturii
Articol de DSRNetworkAdmin, 7 martie 2014, 11:15
Angajaţii Bibliotecii Naţionale sunt în grevă japoneză în semn de protest faţă de prevederile unei hotărâri prin care Ministerul Culturii preia în administrare o treime din spaţiul bibliotecii, care reprezintă 65% din spaţiul public al instituţiei.
Clădirea din zona bulevardului Unirii a fost construită cu fonduri obţinute printr-un acord de împrumut cu banca de dezvoltare a Consiliului Europei, încheiat în 2007.
Construcţia s-a terminat la sfârşitul anului 2011. Acordul de împrumut a virat banii exclusiv pentru construirea clădirii Bibliotecii Naţionale a României şi alte câteva proiecte de construcţie a altor clădiri de instituţii culturale.
Considerăm că această hotărâre de guvern e un abuz, Ministerul Culturii nu are de ce să fie administrator al clădirii Bibliotecii Naţionale a României', a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României, Luminiţa Gruia, citată de Agerpres.
Ea a precizat că la greva japoneză participă aproximativ 200 de angajaţi ai bibliotecii.
De asemenea, Luminiţa Gruia a spus că, tot în semn de protest, se va realiza un moment simbolic, o 'întrunire a tăcerii', prin care persoanele sunt rugate să vină cu o carte, un notebook, un laptop, un smartphone în Atrium, zonă care reprezintă inima bibliotecii.