Peste 172.000 de cereri în prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare
Articol de DSRNetworkAdmin, 15 martie 2014, 09:36
Peste 172.000 de cereri au fost completate, până vineri la ora 20.00, în prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare, cele mai multe fiind pentru copii cu vârsta de 6 ani împliniţi înainte de 1 septembrie 2014, potrivit Ministerului Educaţiei.
Prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2014-2015 a fost programată în intervalul 24 februarie – 14 martie.
Conform situaţiei centralizate de MEN, până vineri la ora 20.00 au fost completate 172.664 de cereri, dintre care 136.700 de cereri pentru copii cu vârsta de 6 ani împliniţi înainte de 1 septembrie 2014, iar 35.964, pentru copii care vor împlini 6 ani după 1 septembrie 2014.
Părinţii sau tutorii legali ai copiilor pot completa cererile online sau la unitatea de învăţământ la care se solicită înregistrarea.
În intervalul 21 – 22 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, lista candidaţilor înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 25 martie – 4 aprilie, iar la 11 aprilie se vor afişa rezultatele finale.
Între 14 şi 18 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după a doua etapă de înscriere.
Înscrierea copiilor pentru clasa I, în unităţile şcolare din circumscripţia de care aceştia aparţin, se face direct la sediul unităţilor de învăţământ, în acelaşi segment orar destinat şi înscrierilor pentru clasa pregătitoare.
Prima etapă de înscriere se încheie tot la 14 martie.
Pentru părinţii care doresc înscrierea copiilor în alte unităţi de învăţământ decât cele de circumscripţie, MEN a alocat perioada 25 martie – 4 aprilie. În 11 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, vor fi afişate listele finale ale copiilor înscrişi în clasa I.