Simona Halep a ratat calificarea în finala Indian Wells, după 3-6, 4-6 cu Agnieszka Radwanska
Articol de DSRNetworkAdmin, 15 martie 2014, 09:29
Jucătoarea Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-4, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA şi a doua favorită, în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.
Partida a durat aproape o oră şi 25 de minute.
Calificarea în penultimul act al turneului de la Indian Wells este recompensată cu 225.000 de dolari şi 390 de puncte WTA.
Halep va ocupa începând de luni locul 5 WTA, care reprezintă cea mai bună clasare din istorie a unei jucătoare din România.
În cealaltă semifinală, care va urma meciului Halep-Radwanska, se vor întâlni chinezoaica Na Li, cap de serie numărul 1 şi locul 2 WTA, şi italianca Flavia Pennetta, cap de serie numărul 20 şi locul 21 WTA.