Peste 20 de autovehicule fără stăpân şi abandonate, ridicate din sectorul 4
Articol de DSRNetworkAdmin, 19 martie 2014, 14:33
Peste 20 de autovehicule fără stăpân şi abandonate au fost ridicate miercuri de pe domeniul public al sectorului 4, potrivit unui comunicat al Primăriei. Cinci maşini nu aveau proprietar, iar 18 erau abandonate. S-a acţionat pe străzile Lamoteşti, Abatorului, Măriuca, Samoilă Dumitru, Emil Racoviţă, Străduinţei, Frumuşani, Secuilor, precum şi pe şos. Olteniţei, şos. Berceni şi bd. Constantin Brâncoveanu.În cadrul campaniei de curăţenie de primăvară, în paralel cu activităţile de salubrizare şi igienizare, miercuri pe raza sectorului 4 a fost demarată o amplă acţiune de identificare şi ridicare de pe domeniul public a maşinilor fără stăpân şi a celor abandonate. Inventarierea acestora a demarat încă de la finalul anului precedent, fiind realizată cu sprijinul Poliţiei Locale sector 4 şi al funcţionarilor de proximitate responsabili cu monitorizarea celor 12 zone în cadrul programului „Mini Primari”. Aflate într-o avansată stare de uzură, pe lângă aspectul inestetic indus zonelor în care au fost „uitate” de proprietarii lor, respectivele vehicule perturbau traficul pietonal şi ocupau ilegal locurile din parcările de reşedinţă, împiedicând totodată operaţiunile de salubrizare şi igienizare.”Monitorizările vor continua, iar în cadrul acţiunilor contăm şi pe sprijinul cetăţenilor, care ne pot semnala locaţiile în care identifică astfel de vehicule. În acest sens le stă la dispoziţie Dispeceratul Poliţiei Locale sector 4-021.9441, dar şi adresa de email sesizări@politialocala4.ro”, a declarat edilul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.