Simona Halep o va întâlni pe Casey Dellacqua, în turul secund la Miami
Articol de DSRNetworkAdmin, 19 martie 2014, 09:55
Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, va juca în manșa secundă a turneului WTA de la Miami cu Casey Dellacqua (Australia). Halep (22 ani, 5 WTA) a învins-o cu 6-2, 6-2 , în sferturile competiției din California, pe adversara de 29 de ani (56 WTA), care s-a calificat în turul secund la Miami, turneu cu premii de 5.427.105 dolari, după 6-3, 6-2 cu Stefanie Voegele (Elveția).Și Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din turul al doilea, bulgăroaica Țvetana Pironkova, victorioasă în manșa inaugurală cu 6-2, 7-5 în disputa cu kazaha Galina Voskoboeva.Cîrstea (23 ani, 26 WTA), cap de serie nr. 25 la Miami, este condusă la meciurile directe de Pironkova cu scorul de 2-1. Jucătoarea de la sud de Dunăre (26 ani, 47 WTA) a învins-o pe Sorana anul acesta în primul tur la Sydney, cu6-4, 6-1, după ce se impusese și în 2011, în optimi la Palermo, cu 2-6, 6-1, 6-1. Singurul succes al Soranei datează din 2013, 6-4, 6-4 în primul tur la Birmingham.O altă jucătoare română care și-a aflat adversara este Alexandra Cadanțu (23 ani, 62 WTA), care va juca în primul tur cu kazaha Zarina Dias.Dias (20 ani, 105 WTA), eliminată de Halep în șaisprezecimi la Australian Open, anul acesta, cu 6-4, 6-1, a învins-o pe rusoaica Varvara Flink, cu 7-5, 6-1.Pe tabloul principal de simplu se mai află și Monica Niculescu (26 ani, 70 WTA), care va juca, miercuri, în primul tur cu Barbora Zahlavova Strycova (Cehia, 27 ani, 64 WTA).Niculescu are 3-1 în meciurile directe, după victoriile din 2007 (6-2 6-4 în calificări la Roland Garros), 2010 (6-3, 6-4 în calificări la Montreal) și 2012 (7-6, 6-3 în primul tur la s-Hertogenbosch). Zahlavova s-a impus în 2011, în calificări la Sydney, cu 6-3, 7-5.Cîrstea și Niculescu vor evolua și în proba de dublu, Sorana urmând să facă pereche cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova, împotriva cuplului Alicja Rosolska (Polonia)/Silvia Soler-Espinosa (Spania), în timp ce Monica o va avea ca parteneră cu Klara Zakopalova (Cehia), iar adversare le vor fi Bethanie Mattek-Sands (SUA) și Nadia Petrova (Rusia).Rezultate înregistrate, marți, în primul tur: Iaroslava Șvedova (Kazahstan) — Francesca Schiavone (Italia) 6-4, 6-2 Caroline Garcia (Franța) — Aleksandra Wozniak (Canada) 6-3, 7-5 Kurumi Nara (Japonia) — Annika Beck (Germania) 7-6 (7/2), 6-4 Elina Svitolina (Ucraina) — Bethanie Mattek-Sands (SUA) 6-3, 3-6, 6-3 Romina Oprandi (Elveția) — Bojana Jovanovski (Serbia) 6-2, 6-4 Varvara Lepchenko (SUA) — Yanina Wickmayer (Belgia) 7-5, 6-1 Monica Puig (Puerto Rico) — Magdalena Rybarikova (Slovacia) 6-1, 7-6 (9/7) Chanelle Scheepers (Africa de Sud) — Silvia Soler-Espinosa (Spania) 6-3, 6-0 Anna Schmiedlova (Slovacia) — Indy de Vroome (Olanda) 7-5, 5-7, 6-2 Alisa Kleibanova (Rusia) — Iveta Melzer (Cehia) 7-6 (7/3), 6-1