Ploi şi vijelii în toată ţara, de luni după-amiază până marţi seara
Articol de DSRNetworkAdmin, 23 martie 2014, 14:10
Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând de luni după-amiază, mai întâi în jumătatea vestică, unde vor fi averse, apoi, până marţi seara, în centrul, sudul şi estul ţării, potrivit unei informări a ANM. Informarea emisă duminică de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă de luni, ora 14.00, până marţi, la ora 22.00.”În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest.Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp”, se arată în textul informării meteorologice.ANM a precizat că aceste fenomene vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei de luni, în regiunile din jumătatea vestică, apoi se vor manifesta local şi temporar în centrul, sudul şi estul teritoriului.