Sondaj: Circa 60% din români nu fac niciodată sport
Articol de DSRNetworkAdmin, 24 martie 2014, 20:51
O pondere de 60 la sută din români nu fac niciodată sport, aproape de media europeană de 59 la sută, cei mai activi cetăţeni ai UE fiind în Suedia, unde 70 la sută dintre ei desfăşoară activităţi fizice cel puţin o dată pe săptămână, potrivit unui sondaj.
Potrivit rezultatelor celui mai recent sondaj Eurobarometru privind sportul şi activitatea fizică, 59 la sută dintre cetăţenii Uniunii Europene nu fac niciodată sport sau rareori desfăşoară activităţi sportive, în timp ce 41 la sută fac sport cel puţin o dată pe săptămână.
Europa de Nord este mult mai activă fizic decât sudul şi estul, arată statistica.
Astfel, 70 la sută dintre respondenţii din Suedia au declarat că fac sport sau activităţi fizice cel puţin o dată pe săptămână, plasându-se cu puţin înaintea Danemarcei (68%) şi Finlandei (66%), care sunt urmate de Olanda (58%) şi Luxemburg (54%).
La cealaltă extremă a clasamentului se află Bulgaria, unde 78% dintre persoane nu fac niciodată sport sau activităţi fizice, urmată de Malta (75%), Portugalia (64%), România (60%) şi Italia (60%).
Sondajul arată că în special autorităţile locale ar putea face mai mult pentru a încuraja cetăţenii să fie activi din punct de vedere fizic.
Deşi 74 la sută dintre respondenţi sunt de părere că cluburile sportive locale şi alţi furnizori oferă suficiente oportunităţi pentru activităţi fizice, 39 la sută consideră că autorităţile locale nu fac destul.
Acest sondaj Eurobarometru a fost realizat pentru Comisia Europeană de către reţeaua TNS Opinion & Social în cele 28 de state membre, între 23 noiembrie şi 2 decembrie 2013.
Aproape 28.000 de respondenţi din diferite grupuri sociale şi de populaţie au participat la sondaj.