Pensiile vor fi plătite în avans, înaintea Sărbătorilor de Paşte
Articol de DSRNetworkAdmin, 2 aprilie 2014, 13:14
Pensiile vor fi plătite în luna aprilie cu câteva zile în avans, astfel încât banii să fie încasaţi de toţi pensionarii înaintea Sărbătorilor de Paşte, 20 aprilie, potrivit premierului Victor Ponta.
"Ministrul Plumb (al Muncii-n.r.) mi-a adus o notă şi sper ca Bugetul (ministrul delegat pentru Buget-n.r.) să fie de acord cu plata anticipată a pensiilor pentru această lună, înainte de Paşte, pentru că oamenii au nevoie de bani înainte de Sărbători", a anunţat Ponta în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Premierul a adăugat că plata anticipată a pensiilor poate fi efectuată.
Plata anticipată a pensiilor a fost decisă periodic în ultimii ani, înaintea Sărbătorilor de Paşte şi Crăciun.