Târg de Florii, în 11-13 aprilie, la Muzeul Național al Țăranului Român
Articol de DSRNetworkAdmin, 2 aprilie 2014, 09:54
Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, vor putea fi tocmite și târguite de vineri, 11 aprilie, până duminică, 13 aprilie, la Târgul de Florii de la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR). La târg vor fi prezenți cu ouă încondeiate, pentru prima dată, meșteri suceveni. Din Basarabia vin meșteri cu împletituri, cu ceramică și cu lucruri cusute cu mărgele.De asemenea, oaspeții vor putea târgui de-ale gurii: cozonaci, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureș, halviță, miere de albine și lăptișor de matcă, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă de Bihor și dulceață.Duminică, 13 aprilie, de la 10, 30 la 11, 30 și de la 12, 00 la 13, 00, cei prezenți vor putea participa la Atelierul de Creativitate, în care vor fi organizate Cosițe Urbane, un atelier de împletit cosițe de păr, dedicat mamelor și fiicelor.Costul unui atelier este de 25 de lei pentru o pereche, mamă și fiică.Accesul în Târgul de Florii de la MNȚR se va putea face contra cost, prețul biletelor fiind de 4 lei, 2 lei pentru elevi, studenți și pensionari.