Irina Begu, în semifinalele probei de dublu la Medellin
Articol de DSRNetworkAdmin, 3 aprilie 2014, 11:13
Perechea formată din jucătoarea română Irina Begu şi argentinianca Maria Irigoyen s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului ITF de la Medellin.
Cele două tenismene au trecut cu scorul 6-1, 6-1 de cuplul chilian Cecilia Costa Melgar/Daniela Seguel.
În semifinale, Begu şi Irigoyen, principalele favorite ale probei, vor înfrunta câştigătoarea meciului dintre Montserrat Gonzalez (Paraguay)/Catalina Pella (Argentina) şi Mariana Duque-Marino (Columbia)/Romina Oprandi (Italia).
Begu şi Irigoyen au câştigat în februarie proba de dublu din cadrul turneului WTA de la Rio de Janeiro.