VIDEO: Tânăr dus la audieri după ce a agresat o bătrână învârtind-o de guler ca pe o elice
Articol de DSRNetworkAdmin, 5 aprilie 2014, 15:23
Un tânăr din Jilava, căutat de poliţişti după ce pe site-ul cotidianului britanic Daily Mail au fost publicate imagini în care acesta agresează o femeie în vârstă, ţinând-o de guler şi învârtind-o ca pe o elice, a fost găsit sâmbătă şi dus la audieri. Poliţiştii de la IPJ Ilfov au deschis un dosar penal pentru tulburare a ordinii şi liniştii publice pe numele tânărului din Jilava care a agresat o femeie ţinând-o de guler şi învârtind-o ca pe o elice, iar doi prieteni ai acestuia, care au asistat la incident, au fost sancţionaţi contravenţional.Tânărul care s-a ales cu dosar penal în urma incidentului produs joi are 17 ani, iar femeia agresată, 50 de ani, au mai precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, scrie www.mediafax.ro.Măsurile au fost dispuse după ce poliţiştii i-au audiat pe cei trei, sâmbătă, la sediul IPJ Ilfov.Tânărul de 17 ani era căutat de poliţişti după ce pe site-ul cotidianului britanic Daily Mail au fost publicate imagini în care agresează o femeie, ţinând-o de guler şi învârtind-o ca pe o elice.Publicaţia Daily Mail a postat vineri, pe site-ul propriu, imagini cu un tânăr, însoţit de câţiva prieteni, care se amuză pe stradă în timp ce apucă o bătrână de gulerul halatului şi o învârte, imitând astfel o elice. Incidentul are loc în mijlocul carosabilului.Jurnaliştii britanici notează, despre această agresiune, că are ca protagonişti „huligani români beţi”, victima fiind „o pensionară care ţipă, terorizată”.