Percheziții în Capitală, într-un caz de corupție a unor funcționari cu funcții de conducere
Articol de DSRNetworkAdmin, 8 aprilie 2014, 09:45
DNA informează că procurorii efectuează 12 percheziții în municipiile Constanța, București și în județul Dâmbovița, într-o cauză ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011-2013, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2011 — 2013, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție de către funcționari publici, cu funcții de conducere în plan local.
În cursul dimineții de 8 aprilie, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 12 locații situate în municipiile Constanța, București și județul Dâmbovița, din care una este sediul unei instituții publice", se arată într-un comunicat al DNA.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează marți dimineață percheziții la Primăria Constanța, dar și la domiciliul primarului Radu Mazăre, au declarat surse judiciare.
Aceleași surse au precizat că este vorba despre un nou dosar în care este vizat Radu Mazăre, suspectat de fapte de corupție, dar și alți angajați ai primăriei.