Natalitatea din România, în scădere faţă de ianuarie. Cel al căsătoriilor, mai mare
Articol de DSRNetworkAdmin, 10 aprilie 2014, 14:51
Numărul copiilor născuţi în februarie a fost cu 2.258 mai mic decât cel din ianuarie, cel al căsătoriilor a crescut cu 903, fiind înregistrate totodată şi cu 1.279 mai multe divorţuri, potrivit datelor făcute publice, joi, de INS.
În februarie 2014, s-a înregistrat naşterea a 14.295 copii, cu 2.258 mai puţini decât în luna ianuarie a aceluiaşi an, precizează sursa citată.
Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în februarie a fost de 21.174, cu 1.409 mai puţine decât în ianuarie.
În aceste condiţii, arată INS, sporul natural provizoriu a fost negativ în februarie – 6.879 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în ianuarie (6.030 persoane).
Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în februarie, a fost de 126, în scădere faţă de ianuarie, când a fost de 130.
Tot în februarie 2014, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.881 căsătorii, cu 903 mai multe decât în ianuarie.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.203, cu 1.279 mai multe decât în ianuarie.
Prin comparaţie cu februarie 2013, în această lună din 2014 au crescut numărul nou-născuţilor şi cel al persoanelor decedate.
"Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 809 în luna februarie faţă de aceeaşi lună din 2013, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 886 mai mare faţă de luna februarie 2013.
Sporul natural a fost negativ în luna februarie 2014, de 6879 persoane, la fel ca în luna februarie 2013 (6802 persoane).
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 28 mai mic decât în luna februarie 2013", precizează INS.
Numărul căsătoriilor a fost, în februarie 2014, cu 1.041 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Tot în februarie 2014, s-au pronunţat cu 717 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi lună a anului trecut.