Preţurile de consum au stagnat în martie, iar inflaţia anualizată s-a menţinut uşor peste 1%
Articol de DSRNetworkAdmin, 10 aprilie 2014, 11:14
Preţurile de consum ale populaţiei au stagnat în luna martie, cu un plus de numai 0,03%, pe fondul unor ieftiniri ale preţurilor alimentare, în principal la cartofi, ouă, lapte, zahăr, iar inflaţia anualizată s-a menţinut uşor peste 1%.
Indicele preţurilor de consum (IPC) în luna martie 2014 faţă de februarie2014 este 100,03%, iar faţă de martie 2013 este 101,04%.
Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (aprilie 2013 – martie 2014) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2012 – martie 2013), determinată pe baza IPC este 2,8%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,3%, în scădere de la 2,6% în februarie.
Dintre preţurile alimentare, cea mai amplă ieftinire s-a consemnat la ouă, cu aproape 7%, urmată de catofi, cu scăderi de 2,3% şi ulei, cu 0,8%.
Pe de altă parte, tot din categoria mărfurilor alimentare a provenit şi cea mai mare scumpire din martie, cu 3,41% la fasole şi alte leguminoase, care au însă o pondere mult mai scăzută în coşul de consum comparativ cu ouăle sau cartofi.
În martie, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%, iar tarifele la servicii cu 0,13%.
În prima lună a anului inflaţia s-a plasat la 0,9%, comparativ cu decembrie.
Prognoza Băncii Naţionale a României privind inflaţia din acest an este de 3,5%.
Rata inflaţiei a fost anul trecut de 1,55%, minim istoric.