Tradiţii în Vinerea Mare, ultima vineri din Postul Paştilor
Articol de DSRNetworkAdmin, 17 aprilie 2014, 09:44
Vinerea Patimilor (ziua patimilor şi răstignirii lui Iisus Hristos) sau Vinerea Seacă, pentru că e zi de post negru-nu se mănâncă şi nu se bea decât apă toată ziua. În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă. Se spune că cei care trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi spatele în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este aşezat pe masa din mijlocul bisericii.La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, este obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care sunt apoi puse acasă la icoane.Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum. Ocoleau casa de trei ori şi intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.Fiind ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce, în această zi nu se ară, nu se seamănă şi nu se sădesc pomi, întrucât nu vor rodi. Femeile nu au voie să coacă, să coasă, să ţeasă, să spele rufe sau să toarcă. Cercetătorii etnografi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină.Se spunea că Vinerea Mare ar echivala cu 12 vineri obişnuite, denumirea de Vinerea Seacă explicându-se prin postul negru pe care mulţi oameni obişnuiau să-l ţină.Cine face vreun rău semenului său în această zi va fi pedepsit înzecit pentru fapta sa. În unele zone ale ţării se afumă cu tămâie pomii şi casele pentru a le feri de animalele sălbatice, de trăsnete, boli şi dăunători.De asemenea, există tradiţia că dacă plouă, va fi un an îmbelşugat, iar dacă nu, va fi mare sărăcie tot anul.În popor se crede că postul negru este bun pentru „secarea” guşii şi vindecarea bolilor de piele (Bucovina, Moldova, Transilvania), că îl va feri pe cel care posteşte de toate bolile şi îl va face să fie sănătos tot restul anului. În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare: se crede că cel care se cufundă de trei ori în apă rece în Vinerea Seacă va fi sănătos tot anul.Vinerea Mare este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru ca în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, fiind cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului.