Aproape 70 de minori dispăruţi, găsiţi de poliţişti în ultima săptămână
Articol de DSRNetworkAdmin, 19 aprilie 2014, 16:47
Aproape 70 de minori dispăruţi au fost găsiţi de poliţişti în perioada 11 – 17 aprilie, fiind încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori, informează Poliţia Română.
În perioada menţionată, 182 de persoane pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată sau care erau dispărute au fost depistate de poliţiştii structurilor de investigaţii criminale, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române.
Poliţiştii structurilor de investigaţii criminale din întreaga ţară au găsit, în perioada 11 – 17 aprilie, 106 persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 69 de minori.
Minorii găsiţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.
De asemenea, poliţiştii au depistat 76 de persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 63 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, cinci aveau mandate de arestare preventivă, pe numele a şapte persoane erau emise mandate europene de arestare, iar pe numele unei persoane fusese emisă o sentinţă penală de internare.