Direcția de Impozite și Taxe sector 4 va avea sâmbătă program de lucru cu publicul
Articol de DSRNetworkAdmin, 24 aprilie 2014, 21:54
Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale (DGITL) sector 4 va avea sâmbăta aceasta program de lucru cu publicul deoarece 2 mai a fost declarată zi nelucrătoare.
Potrivit unui comunicat al autorității locale, sâmbătă se va lucra cu publicul în intervalul orar 8,30 — 14,00, când vor fi deschise toate cele trei sedii ale DGITL sector 4 situate pe strada Nițu Vasile, șos. Olteniței și Calea Șerban Vodă.
Pentru achitarea taxelor și impozitelor către bugetul local sunt disponibile mai multe modalități de plată: POS, trezorerie, online, www.ghișeul.ro, www.dgitl4.ro, oficiile poștale, prin cele trei centre ale Direcției, precum și Direct Debit, o nouă metodă pusă la dispoziția cetățenilor din sector în martie.
Optând pentru Direct Debit comisionul este suportat 100 % de Primăria sectorului 4, astfel încât contribuabilul nu plătește nimic în plus față de cuantumul impozitelor și taxelor datorate, serviciul fiind gratuit.