Ortodocşii sărbătoresc vineri Izvorul Tămăduirii

Articol de DSRNetworkAdmin, 24 aprilie 2014, 16:23

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc vineri, 25 aprilie, Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului.

Biserica Ortodoxă prăznuieşte vineri Izvorul Tămăduirii, sărbătoare care este închinată Maicii Domnului.care face referire la vindecarea unui orb după ce Fecioara Maria i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor de lângă Constantinopol.

Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică, aceasta primind hramul "Izvorul Tămăduirii".

Tradiţia spune că împăratul Leon (457-474), pe când era tânăr, încă neîncoronat, se plimba printr-o grădină din apropierea vechii cetăţii bizantine.

Acolo ar fi întâlnit un bătrân orb, cu care a vorbit despre Dumnezeu şi Învierea Fiului Său. După un timp, bătrânul l-ar fi rugat pe împărat să-i dea apă şi să-l ducă în cetate.

Tânărul Leon a căutat în jur un izvor, dar nu a găsit. În momentul acela, însă, Maica Domnului i-a spus: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape.

Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apă tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi".

Aşa a găsit viitorul împărat un izvor din care a dat să bea orbului şi l-a spălat pe faţă. Apa l-a vindecat imediat pe orb, iar Leon a exclamat: "Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit."

Tradiţia mai spune că împăratul a ridicat pe acel loc o biserică şi că Maica Domnului s-a arătat oamenilor vindecându-le suferinţele.

Mai târziu, împăratul Justinian (526-575), suferind de o boală grea, a venit la acest izvor şi s-a vindecat. El a ridicat, drept mulţumire, o biserică, distrusă însă de turci în 1453.

Rezistând tuturor vicisitudinilor, creştinescul izvor mai există şi astăzi la Constantinopol. Şi acum, mii de credincioşi vin la izvor pentru a primi ajutorul Maicii Domnului.

În amintirea faptelor petrecute în secolul al V-lea la minunatul izvor, Părinţii Bisericii au hotărât ca prima vineri de după Paşte să fie închinată Maicii Domnului.

Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică, pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.

După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi, în timp ce se cântă troparul: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieste, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău".

Astfel, s-a reţinut în popor ca scopul urmărit prin aghiasmă este de a alunga "arătarea urâta şi rea", adică duhul cel rău.

În România există mai multe izvoare considerate ale tămăduirii, în jurul cărora, cu prilejul acestui praznic, mii şi mii de creştini vin să se împărtăşească din binefacerile apei sfinţite. Printre ele, izvorul de la Mănăstirea Dervent, pe locul unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune.

La Biserica Greacă din Brăila, acum câteva sute de ani, în timpul unor reparaţii, de sub altar ar fi izvorât un fir de apă, despre care credincioşii spun că este vindecător de boli trupeşti şi sufleteşti.

De asemenea, Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova este cunoscută nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă în 1958 din Siria, ci şi prin izvorul ei considerat tămăduitor.

Se spune că episcopul sirian care a adus icoana ar fi căzut în genunchi în mănăstire, spre a cere iertare Maicii Domnului pentru că a luat icoana de unde se afla.

A doua zi, în acel loc a izvorât un izvor.

Şi la Mănăstirea Horăicioara din judeţul Neamţ există un izvor cu apă vindecătoare şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Un alt astfel de izvor este la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă din judeţul Argeş, despre care se spune că începe să izvorască chiar în ziua praznicului de vineri.

În această zi, în unele zone ale ţării, adolescenţii fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.

Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: rostirea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului sau al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

Persoanele legate se întâlneau anual sau, după căsătorie, la Rusalii.

Dupa încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oamenii maturi îşi spuneau până la moarte surată, vere, fârtate ori verişoară şi se comportau ca adevărate rude de sânge: se sfătuiau în cele mai intime şi grele probleme ivite în viaţă, îşi împărtăşeau tainele, nu se căsătoreau cu sora sau cu fratele suratei ori fârtatului, se ajutau şi se apărau reciproc, până la sacrificiul suprem.

Această sărbătoare nu are dată fixă. Este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea ce urmează după Duminica Paştelui.

Din bătrâni se spune că în această zi este bine să ne spălăm cu roua şi să bem aghiasma, pentru a ne feri de boli sau chiar pentru a ne vindeca.

Tot în această zi se curăţau şi se sfinţeau fântânile şi se găseau izvoare noi. Credinţa spune că fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.