Perechea Tecău/Rojer a câştigat BRD Năstase Ţiriac Trophy
Articol de DSRNetworkAdmin, 26 aprilie 2014, 19:52
Perechea Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul unu, a câştigat, duminică, proba de dublu din cadrul turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, dotat cu premii în valoare totală de 485.760 de euro.
Tecău şi Rojer au învins, în finală, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi opt minute, cuplul polonez Mariusz Fyrstenberg/Marcin Matkowski, cap de serie numărul 3.
Pentru succesul de la Bucureşti, Horia Tecău şi Jean Julien Rojer vor primi 250 de puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 23.500 deeuro.
Horia Tecău a câştigat pentru a treia oară consecutiv proba de dublu de la BRD Năstase Ţiriac Trophy, după ce s-a mai impus în 2012 cu suedezul Robert Lindstedt şi în 2013 cu belarusul Max Mirnîi.