Autobuzele etajate, reintroduse în circulaţie de miercuri, la Mamaia
Articol de DSRNetworkAdmin, 29 aprilie 2014, 10:31
Autobuzele etajate vor fi reintroduse în circulaţie, începând de miercuri, special pentru turiştii care îşi vor petrece minivacanţa de 1 Mai pe litoral.
Acestea urmează să circule zilnic, la intervale de 45 de minute, între Gara Constanţa şi staţiunea Mamaia
Autobuzele etajate vor intra în circulaţie din 30 aprilie şi vor avea un program de funcţionare zilnic, între orele 10.00 – 18.00.
Traseul este Gara Constanţa – bulevardul Ferdinand – strada Mircea cel Bătrân – bulevardul Mamaia până la capătul staţiunii, la Hotel Caraiman, şi retur pe bulevardul Mamaia – bulevardul Tomis – bulevardul Ferdinand – Gara Constanţa.
Lungimea unei curse Gară – Mamaia – Gară este de aproape 30 de kilometri şi este parcursă în aproximativ o oră şi jumătate, pe traseu fiind 14 staţii.
Preţul unui bilet de călătorie pentru autobuzele etajate a fost stabilit la 4 lei, tichetele putând fi achiziţionate din autobuz, de la taxatoare.
Valabilitatea acestora este de trei ore, astfel că pasagerii pot coborî într-o staţie, vizita un obiectiv turistic, iar apoi îşi pot continua călătoria cu un alt autobuz.
Hotelierii de pe litoral se aşteaptă ca de 1 Mai să ajungă la mare peste 30.000 de turişti, cum s-a întâmplat şi în ultimii ani, cei mai mulţi fiind aşteptaţi la Mamaia.