UPDATE: Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea au fost arestaţi
Articol de DSRNetworkAdmin, 29 aprilie 2014, 14:38
Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost arestaţi pentru 30 de zile în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare, potrivit unei decizii luate de această instanţă.
UPDATE 30 APR, ORA 08:50 Decizia nu este definitivă şi a fost deja contestată la instanţa supremă.
Cei doi au fost reţinuţi marţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
DNA a precizat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi Florian Alexandru, prin intermediul cărora Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora.
UPDATE 19:00 Judecătorul Stan Mustață de la Curtea de Apel București a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA, a declarat marți avocatul său.
El a precizat că Stan Mustață nu a dorit să facă declarații în fața procurorilor.
UPDATE 15:00 Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, marţi, reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, la solicitarea DNA, care îl cercetează pentru fapte de corupţie.
În şedinţa din data de 29.04.2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă, judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti ", se arată într-un comunicat de presă al CSM.
Solicitarea a fost prezentată Secţiei pentru judecători a Consiliului de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, a precizat sursa citată.
Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, un grefier de la aceeaşi instanţă şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, a anunţat Direcţia Naţională Anticorupţie.
Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 – aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, au constituit sau aderat la un grupul infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.
Cei şase sunt suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, a arătat DNA.
DNA a precizat că în cazul judecătorului Stan Mustaţă, care a fost ridicat marţi dimineaţă de procurori, fiind suspect în cauză, au fost aplicate prevederile articolului 265 alineatul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că "suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei".
Judecătorul Stan Mustaţă a fost dus la DNA pentru ca procurorii anticorupţie să îi aducă la cunoştinţă că are calitatea de suspect în această cauză.
Judecătorul Stan Mustaţă, unul dintre magistraţii din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul ICA, în care este acuzat Dan Voiculescu, a fost ridicat, marţi dimineaţă, de procurorii DNA, din biroul său de la CAB.
Judecătorul Stan Mustaţă a plecat de la DNA în jurul orei 12.00, după aproape patru ore de audieri, el declarând că procurorii l-au pus sub învinuire şi că aceştia susţin că un prieten de-al său s-ar fi întâlnit cu un prieten al lui Dan Voiculescu, pentru a fi dată o soluţie favorabilă în dosarul ICA.
La ieşirea din sediul DNA, judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a spus că probele anchetatorilor nu sunt concludente şi nici suficiente pentru formularea unor acuzaţii.
Judecătorul a admis însă că la dosar există înregistrări ambientale, făcute de anchetatori, cu tehnică montată în biroul unui prieten de-al său, "Boraci Ioan", care deţine o fermă.
Întrebat ce fel de discuţii a purtat cu acest prieten, Stan Mustaţă a spus că nu au vorbit vreodată despre chestiuni precum intervenţii în dosare sau primirea unor bani ori bunuri.
Întrebat dacă de-a lungul carierei sale i s-au oferit sau a primit vreodată bunuri, judecătorul Mustaţă a spus că a refuzat întotdeauna tot ce i s-a oferit, dând ca exemplu o oferă făcută de "o persoană interesată", care a vrut să îi dea un telefon mobil.
Întrebat dacă ştie cum a fost deschis acest dosar, Stan Mustaţă a spus că nu are astfel de informaţii. Judecătorul a menţionat că nu are prieteni în rândul avocaţilor, motiv pentru care la DNA a fost reprezentat de un avocat din oficiu.
Stan Mustaţă a precizat că a fost emoţionat pe tot parcursul audierilor, dar că, în opinia sa, nu are cum să existe vreo legătură între cazul său şi cel al judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, în dosarul cărora există o interceptare în care este pomenit numele său.
Despre cauza cu Dinel Staicu, Mustaţă a arătat că nu putea interveni sub nicio formă, din cauza legii, dar şi din cauza softului de calculator, care realiza repartizarea aleatorie a cauzelor, pentru că programul în sine este strict şi orice modificare făcută se poate vedea de către tehnicienii IT.
Judecătorul Stan Mustaţă este suspectat că ar fi pretins bani, dar şi bunuri, în mai multe dosare penale pe care le avea în soluţionare, atât cauze simple, cât şi complexe.