Proiectul celor 97,7 km de piste noi pentru biciclete în Capitală, aprobat de CGMB
Articol de DSRNetworkAdmin, 30 aprilie 2014, 08:38 / actualizat: 3 iunie 2014, 18:42
Proiectul privind amenajarea în Capitală a 99,9 kilometri de piste noi pentru biciclete a fost aprobat, marţi seară, de consilierii generali, într-o şedinţă de îndată convocată după cea în care acesta fusese respins.
La şedinţa în care a fost aprobat proiectul au fost prezenţi 33 de membri ai Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care au votat „pentru”.
Proiectul a primit aprobarea CGMB cu un amendament propus de un consilier PNL, potrivit căruia lăţimea pistelor va trebui să respecte normativele europene.
Iniţial, tot marţi, proiectul a fost respins, după ce a primit 18 voturi „pentru” şi 24 „împotrivă”.
După şedinţa de îndată în care proiectul a fost respins, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că membrii CGMB care s-au opus proiectului de amenajare a aproape 100 de kilometri de piste pentru biciclişti în centrul Bucureştiului s-au opus, în fapt, dezvoltării oraşului.
Edilul a subliniat faptul că Primăria Capitalei a reuşit să convingă Guvernul să investească la Bucureşti o parte din fondurile Ministerului Mediului pentru reducerea emisiilor de noxe, în timp ce CGMB, respectiv „politicenii aleşi de cetăţeni să le reprezinte interesele”, a respins aceşti bani.
Proiectul prevede amenajarea a 99,9 kilometri de piste noi pentru biciclete, pe 61 de străzi, alături de 78 de parcări pentru biciclete şi 18 centre de închiriere, valoarea investiţiei fiind de aproape 10 milioane euro.