Ascultă Radio București FM Live

Ruşii vor să înfiinţeze un concurs care să rivalizeze cu EUROVISION, după victoria Conchitei Wurst

Articol de DSRNetworkAdmin, 14 mai 2014, 09:05

Deputaţii ruşi au propus înfiinţarea propriei versiuni a concursului EUROVISION, după victoria repurtată sâmbătă seară de reprezentantul Austriei, travestitul cu barbă Conchita Wurst, care a generat un val de proteste şi de critici în Rusia.

Deputatul comunist Valeri Raşkin a îndemnat Rusia să părăsească Eurovision pentru a organiza o competiţie paralelă, care ar urma să se numească "Vocea Eurasiei".

"Rezultatul ultimului Eurovision a fost picătura care a umplut paharul", a declarat el în Parlamentul rus.

"Trebuie să părăsim acest concurs, nu mai putem suporta această nebunie", a adăugat deputatul, citat de agenţia Interfax.

"Ei nu le plac pe fetele noastre pentru că ele nu au barbă", a declarat un alt deputat, Oleg Lilov, din partidul Rusia Dreaptă.

"Lor nu le plac melodiile noastre", a regretat acelaşi deputat, înainte de a începe să fredoneze un cântec popular rusesc în faţa colegilor săi.

Biserica ortodoxă rusă a declarat la rândul ei că victoria travestitului austriac la Eurovision "a fost încă un pas către refuzarea identităţii creştine a culturii europene", potrivit purtătorului ei de cuvânt, Vladimir Legoida.

Câteva sute de internauţi ruşi au protestat faţă de victoria Conchitei Wurst, publicând, în special pe Instagram, propriile fotografii în care şi-au ras bărbile.

"Rade-ţi şi tu barba pentru a protesta", a scris internautul Valentin Korobkov din Celiabinsk, sub hashtag-ul #dokajichtotyneconchita ("dovedeşte că nu eşti Conchita"), iar mesajul său a primit câteva sute de Like-uri.

Câteva staruri de televiziune, din spectacole de varietăţi şi de muzică rock din Rusia s-au fotografiat la rândul lor cu feţele acoperite cu spumă de bărbierit.

"Comunitatea LGBT a fost aceea care şi-a apărat interesele (…) şi acesta este motivul pentru care am decis să îmi rad barba", şi-a comentat propria fotografie Dominik Djoker pentru cotidianul Tvoi Den.

În schimb, mai mulţi bloggeri şi vedete, inclusiv cântăreaţa de operă Anna Netrebko şi vedeta de varietăţi Filipp Kirkorov, şi-au exprimat solidaritatea faţă de cântăreaţa austriacă.

Militanţii LGBT ruşi au anunţat un Marş al femeilor şi bărbaţilor cu barbă, la Moscova, pe 27 mai, ziua în care se vor împlini 21 de ani de la abolirea pedepselor judiciare împotriva homosexualilor.

Comunitatea GayRussia.ru a anunţat că aşteaptă de la primăria din Moscova o autorizaţie pentru a organiza acest marş în centrul capitalei ruse, în Piaţa Puşkin.

Piesa "Rise Like A Phoenix", interpretată de Conchita Wurst din Austria, a câştigat concursul cântecului european Eurovision 2014, desfăşurat la Copenhaga. Cu un total de 290 de puncte, Austria s-a detaşat clar de următoarele două clasate: Olanda, care a obţinut 238 de puncte, şi Suedia, cu 218 puncte.

România, reprezentată de Paula Seling şi Ovi, s-a clasat în prima jumătate a topului final, ocupând locul al 12-lea, cu 72 de puncte.

Ca şi la ediţiile precedente, cele mai multe dintre ţări au votat pe considerente regionale, acordând punctaj maxim în special vecinilor geografici, sau pe considerente politice.

În decizia finală au contat în proporţie de 50% votul telespectatorilor şi 50% votul unui juriu de specialitate.

Film românesc, premiat la Festivalul de la Cannes!
Monden sâmbătă, 25 mai 2024, 11:45

Film românesc, premiat la Festivalul de la Cannes!

Filmul românesc ”Trei kilometri până la capătul lumii”, selectat în competiţia oficială pentru Palm D’or la Festivalul...

Film românesc, premiat la Festivalul de la Cannes!
Actorul Kevin Hart a fost recompensat cu premiul Mark Twain pentru umor
Monden luni, 25 martie 2024, 22:11

Actorul Kevin Hart a fost recompensat cu premiul Mark Twain pentru umor

Actorul de comedie Kevin Hart a primit premiul Mark Twain pentru umor american în cadrul unei gale desfăşurate la Kennedy Center din Washington,...

Actorul Kevin Hart a fost recompensat cu premiul Mark Twain pentru umor
Arnold Schwarzenegger, reținut pe aeroportul din Munchen 
Monden miercuri, 17 ianuarie 2024, 21:08

Arnold Schwarzenegger, reținut pe aeroportul din Munchen 

Starul hollywoodian Arnold Schwarzenegger a fost reținut miercuri pe aeroportul din München (sudul Germaniei), după ce nu a declarat la vamă un...

Arnold Schwarzenegger, reținut pe aeroportul din Munchen 
ANM: Prognoza meteo pentru luna decembrie
Monden vineri, 1 decembrie 2023, 13:49

ANM: Prognoza meteo pentru luna decembrie

Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în ultima săptămână a anului....

ANM: Prognoza meteo pentru luna decembrie
Monden duminică, 8 octombrie 2023, 15:27

Ciprian Marica a rămas fără permis de conducere

Fostul atacant al echipei naţionale de fotbal a României Ciprian Marica a rămas fără permis de conducere. Polițiști din cadrul Brigăzii...

Ciprian Marica a rămas fără permis de conducere
Monden joi, 6 iulie 2023, 20:11

Temperaturi normale pentru aceasta datã

La noapte, In Bucuresti vor fi nori si sunt posibile averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Temperatura minima...

Temperaturi normale pentru aceasta datã
Monden luni, 10 aprilie 2023, 11:26

Noi detalii referitoare la încoronarea Regelui Charles al III-lea!

Palatul Buckingham a dezvăluit noi detalii referitoare la încoronarea regelui Charles al III-lea, la 6 mai, inclusiv crearea unui emoji special pe...

Noi detalii referitoare la încoronarea Regelui Charles al III-lea!
Monden joi, 30 martie 2023, 15:03

Ana Morodan – mesaj pentru cei care o urmăresc

Cunoscuta influenceriță Ana Morodan a fost reţinută de poliţişti pentru 24 de ore, după ce nu a oprit la semnalele acestora, a lovit două...

Ana Morodan – mesaj pentru cei care o urmăresc