FOTO: Muzeul Satului aniversează 78 de ani de existenţă
Articol de DSRNetworkAdmin, 17 mai 2014, 09:36
În 1936 se înfiinţa la Bucureşti unul din primele muzee etnografice în aer liber din lume: Muzeul Satului.
Este cel mai vizitat muzeu din Bucureşti şi al treilea din ţară, după Castelul Peleş şi Castelul Bran.
L-au vizitat anual sute de mii de persoane, capete încoronate ale Europei, şefi de state sau vedete ale lumii artistice internaţionale.
Faima dobândita este pe măsura frumuseţii simple a modului de viaţă din satul românesc.
Legăturile create de colecţiile muzeelor este tema de anul acesta a Zilei Internaţionale a Muzeelor sărbătorită în fiecare an în data de 18 mai.
Cu această ocazie în după amiaza zilei de 17 mai la Muzeul Satului vor avea loc spectacole de muzică şi joc popular românesc, târgul meşterilor populari, ateliere de creaţie, expoziţie de fotografie şi stand de carte.
În Europa existau atunci doar două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm, înfiinţat în 1891, şi Muzeul Bigdo din Lillehammer, Norvegia.
În România, era deschis Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul “Hoia” din Cluj, fondat în 1929 de profesorul Romulus Vuia.
În România existase ideea creării unui muzeu în aer liber încă din 1867, când Alexandru Odobescu propunea prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară.
Înfiinţat ca urmare a unei concepţii a profesorului Dimitrie Gusti, muzeul reflectă cultura şi civilizaţia sătească din România. Sociolog, filosof si estetician, ministru al învăţământului pentru o vreme, Dimitrie Gusti spunea că "pentru a fi înţelese, obiectele trebuie să fie aşezate astfel ca să alcătuiască un sat adevărat, nu în standuri, ci în bătătura omului", iar pentru aceasta era nevoie de un muzeu în aer liber.
Alături de Dimitrie Gusti a lucrat un grup de mari specialişti ai Şcolii Sociologice din Bucureşti care au coordonat cercetările monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu (Mihai Filip), Traian Herseni.
Profesorul Dimitrie Gusti şi colaboratorii săi apropiaţi au acceptat propunerea Primăriei Bucureşti de a organiza muzeul în Parcul Carol al II-lea, pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, la marginea Lacului Băneasa.
Lucrările ample de peisagistică şi hidroamelioraţii au început în 1932, iar planurile de amplasament au fost executate de scriitorul, dramaturgul, regizorul şi scenograful Victor Ion Pop.
Mai rămăsese o singură problemă de rezolvat: suportarea cheltuielilor. Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol" a decis să pună la dispoziţie întreaga sumă necesară pentru realizarea muzeului, iar regele a vizitat personal de patru ori şantierul, fiind dornic ca deschiderea să aibă loc în 10 mai.
Construcţiile adunate din toate colţurile ţării au fost demontate cu maximă grijă şi transportate la Bucureşti în 56 de vagoane de tren.
Odată cu materialele de construcţie, au sosit şi 130 de meşteri, cunoscători ai tehnicilor tradiţionale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp record.
Au fost aduse şi reconstruite, pe o suprafaţă de 5 km pătraţi, 29 de gospodării, o biserică de lemn, cinci mori de vânt, o moară de apa, un teasc de ulei, o povarnă, o cherhana, o cârciumă, şase fântani, câteva troiţe şi un scrânciob, adică aproape tot ceea ce cuprindea un sat obişnuit.
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, cu ocazia "Lunii Bucureştiului", în prezenţa membrilor Guvernului şi a mari personalităţi politice şi din domeniul culturii.
Pentru public, muzeul s-a deschis o săptămână mai târziu, în acelaşi timp cu inaugurarea întregului Parc Herastrau, şi s-a bucurat de un mare succes.
În scurt timp muzeul a devenit unul din cele mai active centre de cercetare, restaurare şi conservare a patrimoniului cultural.
Fundaţia Principele Carol a oferit, cu titlu provizoriu, spaţiul Muzeului Satului Românesc ca soluţie temporară pentru găzduirea unui număr de refugiaţi, care au sosit la sfârşitul anului 1940 din Basarabia şi Ţinutul Herţei.
După terminarea războiului, în anul 1948, a fost numit director Gheorghe Focşa, participant la cercetările monografice, fost asistent al profesorului Dimitrie Gusti şi unul dintre cei care au contribuit la constituirea muzeului prin aducerea gospodăriei din satul Moiseni-Oaş, una din cele mai valoroase.
Au fost organizate campanii de cercetare în cele mai importante zone etnografice ale ţării.
După 15 ani de activitate, Muzeul Satului din Bucureşti a devenit o şcoală în domeniul transferării, reconstruirii şi restaurării monumentelor de arhitectura rurală în muzeele etnografice în aer liber.
După anul 1970, Muzeul Satului s-a aflat din nou în dificultate, conducerea României decizând că muzeul trebuie desfiinţat.
Din fericire, un număr însemnat de oameni de cultura, specialisti din diferite domenii, precum şi personalul muzeului în frunte cu Gheorghe Focşa au făcut tot ceea ce Ie-a stat în putere pentru a tergiversa desfiinţarea acestei instituţii.
În anii 80, au fost diminuate fondurile alocate expoziţiei, iar cercetările specifice au fost aproape anulate. În cele din urmă, a apărut o propunere drastică: strămutarea Muzeului Satului în afara Bucureştiului, pentru ca în locul muzeului să fie amenajată o reşedinţa prezidenţială pentru Nicolae Ceauşescu.
Istoria avea însă să se schimbe. După 1990 Muzeul Satului din Bucureşti şi-a recapătă individualitatea prin separarea de Muzeul Ţăranului Român cu care fuzionase.
În istoria de aproape opt decenii a muzeului au avut loc 6 incendii, din care ultimele dinn septembrie 1997 şi februarie 2002, care au provocat pierderi importante. În 2002, o ţigară aruncată din neglijenţă a aprins frunzele uscate, focul cuprinzând corpul unei şure din secolul al XIX-lea.
Au fost distruse, în totalitate, o bucătărie de vara şi un grajd de la Fundu Moldovei (Bucovina) si cherhanaua de la Jurilovca (Dobrogea); au ars invelitorile şi şarpanta mai multor case.
Din luna martie până în decembrie 2002, prin efortul şi devotamentul colectivului muzeului şi a solidarităţii a multor prieteni cunoscuţi si anonimi care au făcut donaţii, urmele dezastrului au dispărut.
La restaurarea casele afectate parţial au fost folosite aceleasi tehnici de construcţie şi materiale autentice.
Tot în 2002 au fost achiziţionate două noi monumente: Biserica din lemn din satul Timişeni, judetul Gorj, şi un bordei din Obcina Feredeului, judeţul Suceava.
Astăzi muzeul se întinde pe aproximativ 30 de hectare şi cuprinde 76 de complexe distincte grupate pe regiuni istorice (Oltenia, Transilvania şi Banat, Moldova, Dobrogea şi Muntenia), totalizând 322 de monumente de arhitectură tradiţională: gospodării, biserici şi troiţe, dar şi instalaţii tărăneşti şi ateliere meşteşugăreşti: mori de apă şi de vânt, instalaţii pentru prelucrarea ţesăturilor de lână, oloiniţe (prese primitive pentru ulei), teascuri pentru struguri, steampuri (maşinării folosite pentru sfărâmarea minereurilor, în special a celor aurifere).
Din 16 iulie 2003, numele Muzeului Satului a fost schimbat şi se numeste Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" – un omagiu adus marelui său întemeietor.
