Profesionalism
Articol de DSRNetworkAdmin, 18 mai 2014, 16:11
Fetele noastre de la gimnastica au castigat din nou medalia de aur pe echipe la Campionatul European de la Sofia, in fata unei echipe rusesti foarte hotarata sa-si ia revansa dupa infrangerea de la editia precedenta, din 2012.
Am aflat asta sambata dupa-amiaza, pe 17 mai, citind titlurile de la televiziunile de stiri.
Titlurile erau de ultima ora, dar imaginile de fundal cu evolutille erau de arhiva: niciuna din marile televiziuni nu a avut ideea de a trimite un car de reportaj sa se deplaseze 200 de kilometri, cat este distanta pana in capitala Bulgariei.
Liderii pietei audiovizualului din Romania deplaseaza oameni si cheltuiesc bani (multi) facand reportaje, eventual in direct, de la tot felul de “rromi” care se bat in mijlocul strazii, sau ca sa filmeze o vedeta din show-biz sau din fotbal care iese de la restaurant, sau un politician cum isi injura a “n”-a oara adversarii.
Dar niciunul n-a simtit nevoia sa faca transmisie in direct de la un concurs in care o mana de adolescente – manate doar de ambitie, pentru ca banii castigati sunt ridicol de putini – cuceresc locul 1 in Europa.
Am vazut, vineri seara, pe 16 mai, in prime time, un reportaj dintr-un sat inundat pentru ca taranii au furat sacii de nisip din digul construit cu numai cu o luna in urma, dar nu am vazut in prime time vre-un reportaj de la Sofia.
Chestie de profesionalism.