Restricţii rutiere în Bucureşti pentru crosul MAE
Articol de , 23 mai 2014, 11:56 / actualizat: 31 mai 2014, 21:48
În data de 24 mai 2014, în intervalul orar 08:30 – 12:00, în conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti se va desfăşura un eveniment ciclist sportiv organizat de Ministerul Afacerilor Externe.
Astfel, între orele 09:00-09:30 adunarea participanţilor se va face în parcarea Gării Băneasa.
- între orele 09:30-10:00 tur ciclist pe traseul şos. Bucureşti – Ploieşti – Fântâna Mioriţa – Piaţa Presei Libere – şos. Kiseleff (axul central) – Arcul de Triumf – bd. C-tin Prezan – Piaţa Charles de Gaulle – bd. Aviatorilor – Piaţa Victoriei;
- între orele 10:15-11:00, tur ciclist pe traseul bd. Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – bd. C-tin Prezan – Arcul de Triumf – şos. Kiseleff (axul central) – şos. Bucureşti – Ploieşti – Fântâna Mioriţa – Clubul Diplomaţilor.
Brigada Rutieră a Capitalei va dispune următoarele restricţii de circulaţie în intervalele orare mai sus menţionate:
- banda I de circulaţie pe şos. Bucureşti – Ploieşti de la Pasajul Băneasa, cu devierea traficului pe bd. Aerogării şi bd. Ion Ionescu de la Brad;
- şos. Kiseleff între Piaţa Presei Libere şi – Arcul de Triumf, traficul rutier va fi restricţionat doar pe axul central.
Rute ocolitoare:
- bd. Aerogării – bd. Nicolae Caramfil;
- bd. Aerogării – bd. Alexandru Şerbănescu – bd. Barbu Văcărescu;
- bd. Ion Ionescu de la Brad – şos. Străuleşti – bd. Coralilor – bd. Bucureştii Noi – Cal. Griviţei.
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor şi solicită conducătorilor de autovehicule:
- să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze pentru mijloacele de transport în comun;
- să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate;
- să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate;
- să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de biciclişti şi să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Conducătorii de autovehicule sunt rugaţi să evite deplasarea în zona de desfăşurare a evenimentului şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.
Problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021.9544.