Toate strandurile din Bucuresti, concesionate de catre Primaria Capitalei
Articol de DSRNetworkAdmin, 26 mai 2014, 13:25
Astfel, intreprinzatorii privatii sunt cei care au grija sa ne racoreasca vara.
Strandul Tineretului, de pe strada Primo Nebiolo, este unul dintre cele mai scumpe din Bucuresti.
Acesta s-a deschis de la 1 Mai, iar cei dornici sa se balaceasca aici trebuie sa scoata din buzunar 20/persoana, in timpul saptamanii, si 30 lei/persoana in week-end, informeaza reporterul Bucuresti FM, Mircea Apostolescu.
Strandul are 2 bazine, unul deschis de luni pana vineri, iar cel de-al 2-lea se deschide sambata si duminica.
In pretul biletului de intrare este inclus si un sezlong, iar, in tmpul saptamanii, chiar si o umbreluta. Sambata si duminica, pentru umbreluta, trebuie sa platesti in plus.
Strandul este deschis, zilnic, intre orele 8-19.
Mai ieftin este Strandul Berceni, de pe strada Izvorul Oltului. Acesta are doua bazine, unul olimpic si celalalt pentru copii.
Pretul biletului este de 10 lei pentru adulti, adica cu 5 lei mai ieftin decat vara trecuta, si de 5 lei pentru copii, indiferent de ziua saptamanii.
In incinta strandului exista o plaja cu nisip si doua terase. Programul este, zilnic, 8-22.
Si Strandul Vacaresti s-a deschis. Din cele 6 bazine ale sale, functioneaza, momentan, doar 4.
Pentru intrare, trebuie sa platesti 10 lei/persoana, in timpul saptamanii si 15 lei/persoana, in week-end. Numai copiii sub 6 ani sunt scutiti de plata taxei.
Toboganul mare din incinta strandului va fi deschis abia la jumatatea lui iunie. In schimb, cele 2 terenuri de volei pe nisip pot fi utilizate gratuity, iar terenurile de tenis sau fotbal pot fi inchiriate.
Un amanunt semnificativ, pentru un sezlong, va trebui sa platiti 10 lei in plus fata de pretul de intrare.
Programul strandului din strada Pridvorului este, zilnin, intre 8-19.
Strandul Dambovita, cunoscut si drept Ciurel sau Crangasi, este deschis, zilnic, intre orele 8-19.
Pretul unui bilet este de 10, de luni – vineri, si de 15 lei, sambata si duminica.
Strandul ofera in aceasta vara urmatoarele facilitate: plaja cu nisip, umbrelute, sezlonguri, doua locuri de joaca pentru copii, doua terenuri de fotbal, un teren de tenis de camp dotat cu nocturna.
Nu trebuie uitate cele 3 bazine mari si 2 pentru copii.
Strandul Moghioros din Drumul Taberei, este la fel de scump ca Tineretului.
O persoana trebuie sa scoata din buzunar 20 lei, in timpul saptamanii si 30 de lei sambata si duminica.
Copiii sub 7 ani se bucura de intrare gratuita.
Capacitatea strandului este de 2000 de personae.
El dispune de doua bazine pentru adulti si doua pentru copii, dintre care unul este dotat cu 5 tobogane, constituind atractia speciala a locului.
Alte facilitati oferite sunt plaja cu gazon, terasa, restaurantul fast-food si barul.
Strandul este deschis, zilnic, intre orele 8-20.