Bucureştiul în culori: a început B-Fit in the Street
Articol de , 29 mai 2014, 21:25 / actualizat: 5 iunie 2014, 16:28
Timp de patru zile, în perioada 29 mai – 1 iunie, la București se va desfășura cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!
În Piaţa Unirii, Piaţa George Enescu, Piaţa Universităţii, Parcul Cişmigiu, Centrul istoric şi toate bulevardele centrale vă veți întâlni cu teatrul…
230 de artiști, din nouă țări, vor juca 30 de spectacole în aceste patru zile.Printre cele 30 de companii specializate în teatru de stradă care vin în week-end la București, se numără Compagnie Deus Ex Machina, Compagnia Teatro Scalzo, Krist Doo Street Theatre, Compagnie Mademoiselle Paillette, Close Act Theatre, Grupo Puja, Aquatique Show International și Compania Démons et Merveilles. B-FIT in the Street!
Programul ediției 2014 a festivalului B-FIT in the Street! cuprinde reprezentații spectaculoase cu păpuşi gigant, extratereștri, maşinării sofisticate, jocuri de lumini și apă.
Reprezentațiile vor combina dansul cu elemente de acrobaţie, instalaţiile suspendate, concertele în aer liber sau paradele spectaculoase.
Câteva dintre cele mai atrăgătoare reprezentații de la B-FIT in the Street! 2014 sunt: spectacolul de jocuri și lumini pe apă, prezentat de Aquatique Show International, pe Râul Dâmbovița, în zona Piața Unirii; Hamlet, abordare inedită a piesei shakespeariene, propusă de Compania Shakespeare’s Globe; mișcările halucinante ale artiștilor din Mirror Family (Top Event Shows); trupa Celestial Carillon, care va inunda cerul cu jocuri impresionante de lumini, pentru 50 de minute.
Accesul la toate reprezentațiile din cadrul festivalului este gratuit. Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street! Este organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Programul comple al Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!