Regele Juan Carlos, un cuceritor cu 1.500 de amante, care i-a făcut curte și …
Articol de , 3 iunie 2014, 17:59 / actualizat: 4 iunie 2014, 10:20
Regele Juan Carlos a șocat Spania cu abdicarea sa, însă reputația monarhului, popular cândva pentru ușurința cu care interacționa cu publicul, a fost în ultimii ani afectată de un scandal de corupție care i-a implicat pe fiica sa și pe ginerele său, de furia publicului după o vânătoare de elefanți și de acuzațiile că ar fi un cuceritor în serie, comentează Daily Mail.
Cu doi ani în urmă, o carte semnată de Pilar Eyre a sugerat că Juan Carlos este un seducător profesionist, cu peste 1.500 de amante și că printre flirturile sale ar fi fost unul cu Prințesa Diana.
Potrivit autoarei, flirtul ar fi avut loc în 1986, în timpul unei vacanțe pe care Prințul și Prințesa de Wales au petrecut-o alături de copii la palatul de vară al regelui din Mallorca, în calitate de invitați al lui Juan Carlos și ai soției sale, Regina Sofia.
Aceasta a fost prima dintre cele patru vacanțe la malul mării petrecute de familia regală britanică cu verii lor spanioli. Potrivit lui Eyre, regele i-ar fi făcut un avansuri „tactile” Dianei, la acel moment în vârstă de doar 25 de ani.
Prințesa a negat că ar fi avut loc vreun incident nedorit, însă a recunoscut că, deși regele este „fermecător”, acesta este și ” un pic prea galant”.
Deși avansurile sale către Diana au fost respinse, regele, care iubește vânătoarea, elicopterele și ambarcațiunile de viteză, nu a avut probleme în a atrage sexul opus, scrie Daily Mail.
La Madrid se cunoștea faptul că regele era un afemeiat plin de entuziasm și că singura femeie cu care acesta nu își petrecea timpul era soția sa, Sofia.
În 2012, s-a relatat că cei doi nu mai împărțiseră patul de 35 de ani, iar potrivit lui Pilar Eyre, pentru Sofia, cea mai mai umilire conjugală a venit la doar câteva luni după ce Juan Carlos a devenit rege.
Sofia a decis să-l surprindă pe monarh, care plecase la o vânătoare la care el o convinsese să nu meargă, ajungând la locul în care se afla acesta la miezul nopții, doar pentru a-l descoperi pe rege în compania unei cunoscute actrițe spaniole.