Indianca Malavath Purna, cea mai tânără femeie care a escaladat Everestul
Articol de , 11 iunie 2014, 16:03
Cea mai tânără femeie care a escaladat Everestul, adolescenta indiană în vârstă de 13 ani Malavath Purna, speră să repete ‘miracolul’ de a urca pe culmile unui munte datorită credinței sale.
Provenind din cea mai de jos castă hindusă, ea nu visase niciodată să ajungă alpinistă, informează miercuri EFE.
Purna a devenit, la 25 mai, cea mai tânără femeie care a ajuns pe acoperișul lumii — recordul anterior de vârstă fiind deținut, din 2010, de americanul Jordan Romero.
Malavath Purna a declarat agenției EFE că se pregătește să escaladeze din nou cei 8.848 de metri ai muntelui Everest, alături de colega ei de clasă Sadhanapalli Anand Kumar, în vârstă de 16 ani.
Această realizare reprezintă un miracol pentru condiția modestă a lui Purna, care provine dintr-o familie săracă de agricultori și care a reușit această performanță datorită unui program guvernamental acordat tinerilor defavorizați.