Ce ii face fericiti pe tineri?
Articol de Vicentiu Andrei, 1 iulie 2014, 09:31
„Pe tine ce te face fericit?” a fost intrebarea la care au raspuns tinerii bucuresteni din spatele unor gratii cu sarma ghimpata, in cadrul a doua festivaluri de strada – Femei pe Matasari si Street Delivery.
Sondajul inedit a fost initiat prin programul educational Ajungem Mari si a avut rolul de a atrage atentia asupra situatiei copiilor din centre de plasament.
Instalatia „Da mai departe fericire” realizata prin programul Ajungem Mari, demarat de Asociatia Lindenfeld, le-a propus tinerilor sa se fotografieze in 2 situatii contrastante.
Prima sugereaza viata unui copil inchis intr-un centru de plasament, purtand o banda neagra de cenzura deasupra ochilor, in spatele unor gratii cu sarma ghimpata.
A doua fotografie sugereaza eliberarea si descoperirea bucuriei, a pasiunilor si chiar a drumului in viata.
Cadrul se schimba cu totul, gratiile sunt inlaturate, iar banda neagra este inlocuita de o masca colorata creativ, pentru ca participantii sunt invitati sa spuna ce ii face fericiti sau ce bucurie ar impartasi copiilor care nu au avut aceleasi sanse.