Evaziune cu fructele comercializate in marile lanturi de magazine
Articol de Sorin Pavel, 11 iulie 2014, 09:35
12 persoane au fost retinute intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani!
Inspectorii antifrauda au descoperit un prejudiciu de 24 de milioane de euro, suma ce reprezinta taxa pe valoarea adaugata aferenta comercializarii de fructe si legume.
De la inceputul anului si pana acum inspectorii au monitorizat activitatea a peste 6o de firme care se ocupa de importuri si achizitii intercomunitare de fructe si legume.
S-a descoperit astfel ca in ultimii 2 ani si jumatate au fost descarcate si comercializate saptamanal in Romania prin intermediul marilor lanturi de magazine 28 de tiruri de legume si fructe- in special banane si portocale- provenite din Uniunea europeana si Turcia.
Circuitul era controlat de un grup de persoane de origine turca ce se foloseau de firme fantoma pentru a se sustrage de la plata TVA.
Practic acestia au infiintat 58 firme fantoma, fara active care fie nu declarau obligatiile fiscale fie refuzau sa le plateasca si intrau in insolventa cu rolul de a asigura un circuit de furnizori si facturare pentru alte 3 firme, acestea din urma menite sa confere aparanta legalitatii si seriozitatii necesare colaborarii cu marile lanturi de magazine.
Procurorii au dispus retinerea a 12 persoane intre acestea si un inspector de la directia de administrare mari contribuabili de la Anaf cu propunerea de arestare preventiva pentru 3o de zile sub acuzatia de constituire de grup infractional organizat si complicitate la evaziune fiscala si spalare de bani.
Totodata s-a instituit sechestru asigurator pe 16 milioane de lei bani cash, 8 autoturisme de lux, o casa si mai multe terenuri in judetul Ilfov precum si pe conturile bancare ale firmelor implicate in lantul evazionist.