Meciul Stroemsgodset – Steaua va fi arbitrat de olandezul Gozubuyuk
Articol de , 15 iulie 2014, 10:34
Arbitrul olandez Serdar Gozubuyuk va conduce meciul dintre Steaua București și formația norvegiană Stroemsgodset, care va avea loc miercuri 16 iulie, la Drammen, în prima manșă a turului II preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Partida de pe stadionul Marienlyst va avea loc de la ora 20,30, ora României.
Serdar Gozubuyuk (29 ani) este arbitru internațional din 2012 și va arbitra în premieră o echipă românească, acesta fiind și primul său meci în principala competiției continentală intercluburi.
Partida revanșă se va juca în data de 23 iulie, pe Arena Națională din București.