București FM îți prezintă perla din munți: Bigăr, cea mai frumoasă cascadă din lume
Articol de , 3 august 2014, 21:00
Banatul Montan abundă în locuri frumoase, fie construite de mâna omului, fie de puterea incredibilă a naturii.
Prima oprire: Cascada Bigăr – una dintre cele mai frumoase căderi de apă ale Terrei! Potrivit site-ului The World Geography, aceasta a fost inclusă în topul celor mai spectaculoase cascade din întreaga lume, în 2013, ocupând primul loc.
De o frumuseţe magică şi situat la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord – la Paralela 45, Izbucul Bigăr te poartă în lumea basmului – de la izvor şi până la revărsarea în cascadă!
În Banat, se numeşte izbuc – un izvor din care apa iese la lumină de sub stâncă. În cazul nostru, apa izvorăşte de sub stânca impunătoare a Cârşiei Gozna, înaltă de peste 50 metri, formând un ochi de apă atât de limpede, încât se văd pe fundul lui firişoarele de nisip şi păstrăvii înotând.
O parte din apa acestui izvor de o puritate rară este captată şi dirijată spre Păstrăvăria Miniş, o altă zonă care merită văzută dacă ajungi în zonă.
Deasupra izbucului Bigăr se află peştera cu aceeaşi denumire.
Aici „sufletul” prinţesei rătăcite s-a adăpostit de teama sălbăticiunilor şi plânge în hohote, alimentându-l cu lacrimi cristaline şi cu aceeaşi intensitate, fie vreme de secetă sau ploi.
Îţi „iei inima în dinţi”, îţi sufleci pantalonii ca să traversezi apa rece ca gheaţa şi începi să te caţeri spre peşteră. Intri, dar nu ajungi să-ţi tragi sufletul căci te cuprind fiorii.
Poţi să juri că în liniştea adâncurilor, printre ciripiturile înăbuşite ale păsărelelor şi susurul izvorului se aud suspinele prinţesei rătăcite.
Cascada Bigăr, „prinţesa” Banatului Montan, a fost înființată în anul 1982 ca şi rezervaţie naturală, iar din 2000 a fost declarată arie protejată de interes naţional.
În trecut a fost numită şi Cascada Coronini, după fostul guvernator al Banatului, din secolul al XIX-lea, Johann Baptist Coronini – Cronberg.
Înaltă de aproximativ şapte metri, cascada este alcătuită din tuf calcaros „brodat” cu lacrimi cristaline, precum o ţesătură populară bănăţeană, cu fir fin de borangic.
Este un fenomen al naturii de o frumuseţe rară. Pe conul de stâncă, învelit de un muşchi verde, apa se prelinge dantelat şi mângâiată de razele soarelui şi când nu te aştepţi, dă naştere unui curcubeu discret pe o perdea de stropi de apă.
Pare a fi rochia miresei muntelui.
Iarna, ţurţurii de gheaţă formează aşa-numitul Palat de Cleştar.
Cum ajungi?
Accesul spre acest loc mirific se face cu automobilul, până în parcarea situată intenţionat la ceva distanţă, pentru a nu tulbura cumva „prinţesa”, şi amenajată special pentru vizitatori.
Sunt mai multe rute pe care poţi ajunge la cascada Bigăr. Dacă punctul de pornire este Reşiţa, atunci trebuie să mergi pe drumul spre Anina pe DN 58. Vei trece prin Caraşova, iar la intersecţia cu DN57B – drumul spre Oraviţa, trebuie să mergi în stânga, spre Bozovici. Accesul este extrem de facil, cascada aflându-se la câțiva metri de șosea, la punctul numit „Paralela 45“.
Dacă vii dinspre staţiunea Băile Herculane sau Caransebeş pe E70, la indicatorul cu localitatea Plugova se continuă pe DN57B în direcţia Bozovici – Anina.
Coordonatele GPS: 45,003405N, 21,959484S.