Roș-albaștrii s-au calificat cu emoții în play-off-ul Ligii Campionilor!
Articol de , 6 august 2014, 22:37
Steaua a făcut spectacol in aceasta seara pe Arena Naţională şi a învins Aktobe cu scorul de 2-1.
Roş-albaştrii s-au calificat astfel în play-off-ul Ligii Campionilor şi au asigurat locul în grupele Europa League, însă cu preţul accidentării a doi jucători: Sînmărtean şi Stanciu.
In tur, Aktobe si Steaua au terminat la egalitate, scor 2-2, astfel ca „ros-albastrii” merg mai departe cu scorul general de 4-3.
Campioana Romaniei a inceput ca din tun partida si a deschis scorul prin Chipciu, in minutul 3. Mijlocasul folosit atacant si in aceasta intalnire a punctat din 10 metri, dupa un contraatac purtat de Popa.
Steaua a continuat sa atace si dupa marcarea golului si sa-si arate superioritate, insa oaspetii au fost cei mai aproape de gol. Popa a trimis complet aiurea spre Arlauskis, iar Antonov a interceptat. Goalkeeperul Stelei a avut insa o interventie fabuloasa si a scos un gol ca si facut.
Pana la pauza, Steaua a mai marcat odata. La capatul unei faze excelente, cu 10 pase consecutive, Stanciu a inscris dupa o centrare a lui Chipciu.
Dupa pauza, jocul a continuat cu Steaua la timona, mai ales dupa ce capitanul oaspetilor, Logvinenko, a primit cartonasul rosu, dupa o intrare dura la Filip.
Pe final de meci, insa, Steaua s-a jucat cu focul, dupa ce-a incasat un gol de la Kapadze.
Kazahii n-au mai reusit sa se apropie periculos de poarta lui Arlauskis si, astfel, Steaua merge in play-off.
Steaua va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor.
Tragerea la sorţi va avea loc vineri.
Posibili adversari ai Stelei în play-off: Malmo, Legia Varşovia, Ludogoreţ sau Partizan, Slovan Bratislava sau Maribor.