Trafic rutier perturbat în sectorul 6 din cauza precipitațiilor
Articol de , 8 august 2014, 20:43
Precipitațiile care au căzut în această seară în oraș au creat probleme în special în sectorul 6.
Traficul rutier este blocat pe bulevardul Preciziei și pe bulevardul Iuliu Maniu, din cauza copacilor căzuți pe carosabil.
Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar echipajele ISU intervin pentru îndepărtarea lor.
De asemenea pe bulevardul Timișoara sunt blocate câteva tramvaie care circulă pe liniile 25 și 8.
În plus energia electrică a fost oprită la câteva imobile din zonele Favorit și Râul Doamnei.
Și Apa Nova a primit în această seară câteva zeci de sesizări privind acumulări de apă, majoritatea din sectorul 6.
Echipele companiei intervin pentru evacuarea apei.