Bărbatul care a agresat jurnaliștii la mitingul din București s-a ales cu dosar penal
Articol de , 11 august 2014, 20:46
Bărbatul care a agresat o echipă de jurnaliști la mitingul de ieri din București, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, anunță Ministerul Afacerilor Interne.
De asemenea, în acest moment se desfăşoară activităţi de identificare a persoanelor care au participat la blocarea căilor de comunicaţii.
Viceprim-ministrul Gabriel Oprea i-a cerut şefului Jandarmeriei Române să evalueze modul de acţiune al dispozitivului de ordine publică mobilizat în timpul manifestaţiei publice din zona Palatului Cotroceni, și să stabilească dacă jandarmii au acţionat în conformitate cu atribuţiile pe care le au. În acest scop vor fi vizionate atât mijloacele de probare proprii, cât şi imaginile publice difuzate de posturile de televiziune.