Vara se termină, dar spectacolele continuă!
Articol de Sabina Lapadatescu, 30 august 2014, 20:19
Luna septembrie vine cu o ofertă atrăgătoare de evenimente pentru bucureștenii care tânjesc după următorul concediu.
Astfel, iubitorii de teatru se pot delecta în perioada 1-11 septembrie cu o serie de spectacole. Este vorba de 32 de producții bucureștene sau de peste hotare, organizate cu ocazia Festivalului de Teatru Independent Undercloud. Acesta se va desfășura la Muzeul Național al Țăranului Român.
Și Bucureștii lui Caragiale organizează până pe 14 septembrie spectacolele de teatru în aer liber, în care joacă actori renumiți precum Maia Morgenstern, Mihai Mălaimare, Radu Gheorghe sau Anca Sigartău. Piesele vor fi susținute în Centrul Vechi sau la Hala Traian.
Pentru mai mult antren și veselie, Bucharest Comedy Week aduce o colecție de spectacole și momente pline de umor. Primul festival internațional de comedie organizat vreodată în Capitală se va desfășura în perioada 22-28 septembrie.
Luna se încheie cu Festivalul RadiRo și Bucharest Art Week. Ediția a doua a festivalului organizat de Radio România va avea loc în perioada 20-27 septembrie și va aduce în premiera în țară 5 orchestre radio europene, soliști și dirijori de renume din Europa și Statele Unite.
Nu în ultimul rând, săptămâna artei va oferi locuitorilor Capitalei un schimb cultural între artiști din țări europene. Prima ediție a festivalului Buchares Art Week va fi între 26 septembrie și 4 octombrie.