Scotia ii primeste bine pe romani
Articol de , 6 octombrie 2014, 17:14
Românii muncesc din greu, iar integrarea lor în societatea scoţiană trebuie încurajată, a declarat ministrul scoţian pentru Relaţii Externe şi Dezvoltare Internaţională, Humza Yousaf, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga, ce a efectuat o vizită în Scoţia în perioada 2-3 octombrie, informează un comunicat postat luni pe pagina de internet a Ambasadei României în Regatul Unit.
Demnitarul scoţian a arătat că marea majoritate a străinilor veniţi în Scoţia reprezintă o valoare adaugată pentru cultura şi economia locală şi a apreciat că „românii muncesc din greu, iar integrarea lor în societatea scoţiană trebuie încurajată”.
În cadrul întâlnirii cu primarul oraşului Aberdeen, George Adam, care este şi reprezentant al Reginei la Aberdeen, a fost abordată situaţia comunităţii româneşti din zonă, promovarea legăturilor economice şi comerciale cu România prin implicarea autorităţilor locale şi a Camerei de Comerţ Britanico-Române, cooperarea culturală şi redeschiderea Consulatului Onorific al României la Aberdeen.
În Scoţia trăiesc aproximativ 10.000 români, dintre care în jur 2.000 în Edinburgh, 5.000 în Glasgow şi 1.200 în Aberdeen, iar numărul studenţilor români în universităţile scoţiene este de circa 800