Instalaţiile de ventilaţie din mai multe staţii de metrou vor fi modernizate
Articol de , 7 octombrie 2014, 16:06
Aproximativ 27,5 milioane de lei vor fi plătite de Metrorex pentru lucrări de modernizare a instalaţiilor de ventilaţie din mai multe staţii.
Proiectul finanţat din bani europeni şi de la buget, va avea o durată de un an.
„Scopul procedurii de achiziţie este contractarea lucrărilor necesare pentru modernizarea instalaţiilor de ventilaţie pe tronsonul Petrache Poenaru (Semănătoarea) – Timpuri Noi, respectiv staţiile Petrache Poenaru, Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii 1, Timpuri Noi şi interstaţiile Petrache Poenaru – Grozăveşti, Eroilor – Grozăveşti, Izvor – Eroilor, Piaţa Unirii 1 – Izvor, Timpuri Noi – Piaţa Unirii 1”, arată administratorul metroului bucureştean.
Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut.
Şedinţa de deschidere a ofertelor a fost programată pentru 26 noiembrie.