Petrolul s-ar putea ieftini puternic, apreciaza Fitch

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat miercuri că tendinţa de scădere a preţului petrolului va continua iar cotaţia barilului de ţiţei Brent ar putea coborî până la 80 de dolari, informează un comunicat de presă al agenţiei.

Fitch susţine că tendinţa de scădere va continua până când va avea loc un răspuns de auto-corecţie în ceea ce priveşte oferta de petrol, provocat de reducerea investiţiilor în noi puţuri din partea producătorilor de petrol de şist.

Miercuri, cotaţia futures la ţiţei Brent cu livrare în luna noiembrie a scăzut până la 90,76 de dolari per baril, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna iunie 2012, după ce anunţul Fondului Monetar Internaţional privind reducerea estimărilor de creştere ale economiei mondiale a dat naştere la îngrijorări cu privire la cererea globală de petrol.

Fondul Monetar International a publicat, ieri, previziunile de toamna privind cresterea economiei mondiale in acest an, previziuni care sunt destul de pesimiste, mai ales in zona monedei unice euro, dar si in tari precum Rusia si Brazilia, unde FMI se asteapta la cresteri ale PIB de sub 1 procent.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.