Personalul companiei Tarom ar putea intra din nou în grevă
Articol de Sabina Lapadatescu, 9 octombrie 2014, 14:31
Piloţii şi însoţitorii de zbor de la Tarom ameninţă din nou cu greva! Ei au depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov actele pentru declanşarea conflictului de muncă.
Angajaţii susţin că vor apela la greva dacă nu vor fi soluţionate revendicările făcute, în timp ce conducerea companiei spune că negocierile sunt în derulare.
Pe de altă parte, Ministerul Transporturilor spune că nu se aşteaptă la greve. „Chiar dacă nu şi-o doresc unii, totuşi e pace. Părerea mea este că Tarom trebuie să-şi continue activitatea, şi piloţii, şi însoţitorii, şi ceilalţi, trebuie să muncească pentru ca Tarom să rămână una dintre cele mai importante companii din Europa.”, a declarat Dragos Titea, secretar de stat la Transporturi.
Luna trecută, timp de trei zile, o parte din piloţi şi stewardese s-au declarat inapţi de zbor. Astfel, mai multe curse interne şi internaţionale au fost anulate. Personalul companiei aeriene a cerut salarii mai mari pentru însoţitorii de bord, iar pentru piloţi revenirea la drepturile de dinainte de perioada de criză.