România riscă să evolueze pentru prima dată în istorie cu porţile închise pe teren propriu.
Articol de , 9 octombrie 2014, 12:30
România riscă să evolueze pentru prima dată în istorie cu porţile închise pe teren propriu.
Suporterii „tricolorilor” sînt recidivişti, după incidentele din preliminariile pentru Campionatul Mondial, cînd Federatia Romana de Fotbal a fost penalizată în două rînduri pentru acţiunile ultraşilor în timpul întîlnirilor cu Turcia şi Ungaria.
Comisia de Disciplină FIFA a amendat federaţia cu aproape 100.000 de franci după meciul cu Ungaria din 6 septembrie 2013, pentru scandările şi mesajele xenofobe ale românilor.
La doar patru zile după acest meci, România a întîlnit Turcia la Bucureşti, iar FRF a trebuit să suporte încă o amendă de 17.000 de euro. Pe lîngă penalităţile financiare, comisia FIFA a emis un avertisment mai aspru în cazul recidivei, pentru încălcarea articolului 65 al Codului Disciplinar al FIFA.
Deşi „tricolorii” s-au obişnuit cu partidele fără suporteri, egalul de la Budapesta, 2-2, din campania precedentă şi victoria cu 1-0 de la Atena, un meci cu porţile închise la Bucureşti ar crea un caz fără precedent pentru prima reprezentativă. România nu a mai evoluat niciodată cu tribunele goale într-o întîlnire pe teren propriu.
Romania intalneste sambata de la ora 19 pe Arena Nationala nationala Ungarie in preliminariile Campionatului European 2016.