Cum să trimiţi săruturi virtuale: Noul trend pe internet de la Burberry și Google
Articol de , 13 octombrie 2014, 15:40
Companiile Burberry şi Google au prezentat o tehnologie ce permite utilizatorilor să înregistreze şi să expedieze săruturi virtuale oricărei persoane din lume, cu ajutorul telefonului mobil sau al unei camere web.
Serviciul a fost lansat în anul 2013, însă el a fost făcut cunoscut publicului larg după ce a fost utilizat de actriţa Sienna Miller într-o campanie Burberry, în care apare şi logodnicul ei, Tom Sturridge.
Utilizatorul trebuie să se conecteze pe platforma dedicată de Burberry acestei aplicaţii Kisss.Burberry.com -, să îşi ţuguie buzele şi să sărute ecranul telefonului său mobil.
Noua aplicaţie preia forma buzelor din acel sărut şi o transformă în imaginea unui sărut virtual.
Imaginea este apoi digitalizată şi poate fi expediată oricărui utilizator din lume pe e-mail sau prin intermediul platformelor Google +, Facebook şi Twitter.
Utilizatorii au chiar posibilitatea de a-şi colora „sărutul virtual” cu un ruj de buze, tot virtual, în nuanţa preferată.
Odată expediat sărutul virtual, utilizatorul poate să îl urmărească „zburând” într-un plic, pe cer, până în oraşul destinatarului, prezentat în 3D cu ajutorul tehnologiei Google Earth.
Tehnologia a fost folosită în noua campanie „With Love Christmas” a brandului Burberry, considerată punctul culminant al unui întreg an care a celebrat romantismul.