Avertisment OMS : mortalitatea in cazurile de Ebola poate ajunge la 70%
Articol de , 14 octombrie 2014, 18:08
Numărul persoanelor care au contractat virusul Ebola va ajunge la 9.000 săptămâna aceasta, potrivit lui Bruce Aylward, director general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi responsabil cu răspunsul operaţional la această boală letală citat de agenţia EFE.
La 14 octombrie bilanţul celor care au murit de această maladie a ajuns la 4.447 de persoane, a precizat Aylward la o conferinţă de presă. De asemenea, numărul persoanelor care au contractat virusul în capitalele celor trei ţări africane cele mai afectate – Liberia, Sierra Leone şi Guineea – a crescut în ultimele săptămâni, notează responsabilul OMS.
Bruce Aylward a mai afirmat ca mortalitatea in randul bolnavilor de Ebola din cele trei tari poate ajunge la 70%.
Procentul este practic acelasi in fiecare tara in parte, a mai adaugat directorul general adjunct al OMS.