Barbat în vârstă de 73 de ani, arestat după ce a furat portofelul unei femei
Articol de , 14 octombrie 2014, 14:03
Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost arestat, marţi, de poliţiştii bucureşteni, după ce, luni, a furat potofelul unei bătrâne în vârstă 89 de ani, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost observat de o echipă de poliţişti ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, în timp ce încerca să fure de la diverse persoane, în mijloacele de transport în comun din Capitală.
Prejudiciul, în valoare de 90 de lei, a fost restituit bătrânei, iar hoţul a fost reţinut.
Bărbatul, care este acuzat de furt calificat, a fost arestat preventiv, printr-o decizie luată marţi de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.
Surse din Poliţie au declarat că este pentru a şasea oară când bătrânul este prins la furat.
În primăvară, când a fost prins pentru a cincea oară, el a fost arestat la domiciliu.
Atunci, bărbatul s-ar fi plâns poliţiştilor că este singur pe lume şi nu va avea cu ce să se întreţină pe durata arestului la domiciliu, în condiţiile în care trăieşte exclusiv din furat.