RADET a primit o amendă de 20.000 de lei pentru zilele fără apă caldă
Articol de Sabina Lapadatescu, 15 octombrie 2014, 00:23
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice a fost amendată cu 20.000 de lei. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a decis să sancționeze instituția pentru nerespectarea clauzelor contractuale, după ce bucureştenii din mai multe sectoare nu au avut apă caldă câteva zile la rând.
„Vreau să reamintesc tuturor operatorilor economici că drepturile consumatorilor trebuie respectate, iar obligaţiile asumate prin contracte trebuie îndeplinite. Consumatorii nu trebuie să plătească apa rece la preţ de apă caldă”, spune preşedintele ANPC, Marius Dunca. În acest sens, s-a disus, de asemenea, ca RADET să diminueze facturile celor care nu au avut apă caldă.
Lipsa apei calde în sectoarele 2, 3 și 4 a fost urmarea datoriilor pe lanţul RADET-Elcen-Distrigaz.