În acest week-end, poliţiştii se vor afla în număr mare pe străzi, pentru a preveni incidentele electorale
Articol de , 31 octombrie 2014, 16:07
Transporturile de persoane vor fi verificate de poliţişti, pentru a preveni turismul electoral, iar 4.700 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor verifica şi rezolva sesizările privind incidentele electorale la alegerile prezidenţiale care au loc duminică.
Vicepremierul Gabriel Oprea, a arătat, în videoconferinţa de la Ministerul Afacerilor Interne, că poliţiştii au început vineri o amplă acţiune la nivel naţional care vizează legalitatea transportului de persoane.
Oprea i-a cerut şefului Poliţiei Române să verifice şi situaţiile semnalate în legătură cu posibile fapte care au ca scop turismul electoral.
Peste 58.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, dintre care aproximativ 31.300 de poliţişti, 12.500 de jandarmi, 3.600 de poliţişti de frontieră şi 10.000 de pompieri, vor fi mobilizaţi la alegerile prezidenţiale
Oprea a precizat că, dintre aceştia, 11.300 vor fi implicaţi direct în misiunile de menţinere a ordinii publice, în timp ce peste 34.200 vor asigura paza secţiilor de votare.
Alţi 4.700 de angajaţi MAI vor verifica şi rezolva sesizările privind incidente electorale la alegerile prezidenţiale.
De asemenea, va fi pregătită şi o rezervă de intervenţie, formată din 7.800 de oameni, a mai spus Oprea.
Vicepremierul a adăugat că angajaţii Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă au început controalele tehnice pentru a preveni eventualele incendii la secţiile de votare.
Oprea a mai arătat că Poliţia Română a detaşat în fiecare judeţ ofiţeri specialişti, pentru a monitoriza activităţile structurilor teritoriale de poliţie.
Potrivit Codului Penal, persoanele care votează de două sau de mai multe ori, ori votează fără a avea acest drept riscă între şase luni şi trei ani de închisoare.
Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru persoanele care oferă bani, ori diverse bunuri pentru a convinge alegătorii să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.